Nikon D800 e in sfarsit aici.
Dupa ce am asistat la o multime de zvonuri care au inceput acum aproape un an, in aceasta dimineata a fost prezentat oficial mult-asteptatul DSLR full-frame Nikon D800. Asa cum anticipam in zilele trecute, noul DSLR este construit in jurul unui senzor CMOS de 36 de megapixeli. Se pare ca zvonurile s-au adeverit iar specificatiile tehnice confirma lista pe care am prezentat-o saptamana trecuta.
Comparatie: Nikon D800 vs. Nikon D700. Nikon D800 va fi disponibil in Romania dupa 22 martie la unpret de 11999RON (TVA inclus), iar Nikon D800E dupa 12 aprilie la 12999RON. Nikon D800 poate fi deja precomandat. Click aici!
36 de megapixeli? Da!
Nikon D800 are un senzor 24 x 36mm CMOS (FX) de 36 megapixeli si procesor de imagine EXPEED 3. Valorile ISO se situeaza in intervalul 100-6400 si extins intre 50 si 24.600. Cei 36 de megapixeli produc imagini de 7.360 x 4.912 pixeli (36.152.230 numarul total de pixeli), adica fisiere JPG ce depasesc 15 MB marime. Un NEF/RAW va putea ajunge si la 40MB. Vorbind de fisiere RAW, Nikon D800 inregistreaza semnalul de la senzor pe 12 canale (14biti) iar procesarea este asigurata de unitatea EXPEED 3 pe 16 biti. Astfel, D800 este acum aparatul full-frame care ofera cea mai mare rezolutie de pe piata.
Cum comentati noua strategie Nikon? Cum vi se par 36 de megapixeli pe un aparat Full-Frame? Sunt necesari?

Nikon D800 cu noul grip
Desi nu a fost confirmat oficial, senzorul CMOS ar fi fabricat de Sony, o varianta derivata din modelul Exmor ASP-C de 24 mega pixeli care echipeaza in prezent DSLR-urile din gama Alpha (A77) si Sony NEX-7. Nikon nu a oferit detalii oficiale despre acest aspect, aceasta informatie avand caracter de “zvon”.
Nikon D800 poate fotografia in rafala cu pana la 4 fps la rezolutie maxima sau 6 fps la rezolutie ASP-C (24mpx). Vizorul optic asigura o acoperire a cadrului 100% (pentaprisma, grosisment 0.7x) iar ecranul LCD are o diagonala de 3.2 inch si rezolutie standard de 920.000 de pixeli. Cei care criticau vizorul cu acoperire de doar 93% la D700, acum pot rasufla usurati, aceasta “problema” fiind rezolvata. Nikon D800 este mai usor cu 100g decat D700, pastrand totodata carcasa din magneziu si elementele de protectie impotriva stropilor de apa si a interperiilor. Obturatorul este grantat la 200.000 de declansari.
Ce au in comun: Nikon D800 si D4 ?
O mare parte din specificati sunt similare varfului de gama – D4. Nikon D800 are 51 de puncte de focussi poate focaliza chiar si in intuneric (aproape) total, la -2EV. Mai mult decat atat, 11 puncte de focus (dispuse relativ central) asigura focalizarea automata si atunci cand sunt folosite obiective cu diafragma maxima F/8 (de exemplu, pentru fotografii care trag cu obiective de 500mm f/4 cu teleconvertor 2x). La fel, timpul de pornire si intarzierea la declansare sunt similare lui D4, dar si functia de filmare despre care vom vorbi mai jos.
Functia de filmare
Pentu videografi, functia de filmare este foarte asemanatoare cu cea de pe Nikon D4, filmare Full HD 1024p la 30, 25 si 24 fps format H.264/MPEG-4 AVC (si chiar 60p la 1280 x 720px). Prin conectorul HDMI se poate inregistra fara compresie, desi nu se specifica in clar daca acest lucru inseamna un format video RAW. Odata cu lansarea lui Nikon D800, compania japoneza pare mai orientata ca oricand catre piata video si videograferi, atacand serios pozitia de lider a lui Canon in ceea ce priveste filmarea cu un sistem DSLR. La fel ca si D4, Nikon D800 are buton dedicat pentru pornirea inregistrarii, situat in partea de sus a aparatului, in imediata vecinatate a butonului declansator.

Nikon D800
Conectivitate si autonomie
Din punct de vedere al conectivitatii, Nikon D800 are un port HDMI si unul USB 3.0. Exista un conector pentru microfon, unul pentru GPS extern si o mufa pentru casti. Doua sloturi pentru carduri, unul CF si altul SD asigura compatibilitatea cu toate tipurile de carduri CF/SD/SDHC/SDXC existente la ora actuala, chiar si cu sistemele Wi-Fi (EyeFi). Salvarea se poate face in paralel, pe ambele carduri sau se poate configura din meniu modul de functionare independent (de exemplu, pe unul se pot inregistra fotografiile iar pe celalalt filmele).
Nikon D800 va fi alimentat de la o baterie EN-EL15, aceeasi ca si cea utilizata de modelul Nikon D7000 si va avea o autonomie de aproximativ 850 de cadre (conform CIPA) dupa o singura incarcare a acumulatorului. Gripul lui D800 a fost reproiectat, noul model fiind MB-D12.
Versiuni, pret si disponibilitate
Nikon a lansat astazi nu una ci doua variante ale popularului DSLR full-frame: Nikon D800 si D800E, fara filtru antialias (anti-dedublare sau “low-pass”) pe senzor. D800E nu este primul aparat digital fara filtru antialias. Nici Phase One si Hasselblad nu au dotat aparatele de format mediu cu filtre antialias deoarece acestea sunt dedicate fotografilor profesionisti care stiu sa corecteze lipsa acestui filtru in post-procesare, acolo unde este cazul. Se pare ca odata cu lansarea lui Nikon D800, compania japoneza vrea sa “loveasca doi iepuri deodata”: lumea filmului si fotografii profesionisti care trag in studiouri, oferindu-le o varianta apropiata din punct de vedere al rezolutiei oferita de aparatele de format mediu, dar la un pret mult mai accesibil.
Nikon D800 va fi disponibil in magazine din aceasta primavara si va avea un pret aproximativ de 2500 de euro. Varianta fara filtru AA va fi mai scumpa decat varianta normala cu aproximativ 300 de euro. Nikon D800 va fi disponibil in Romania dupa 22 martie la un pret de 11999RON, iar Nikon D800E dupa 12 aprilie la 12999RON. Detalii si pret aici. Pana atunci, Nikon D700 mai poate fi achizitionat inca, lapromotie cu colorimetru Spyder 3 cadou .
Va invit sa discutam mai jos despre noul D800 si ce inseamna el pentru fotografi. Cum comentati noua strategie Nikon? Cum vi se par 36 de megapixeli pe un aparat Full-Frame? Sunt necesari?

Nikon D800
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu